Unde vom ajunge ???

Ma uit in jurul meu totul parca a intrat intr-un ritm infernal.Am ajuns ca niste furnici care in disperarea lor zilnica ajung sa se grabeasca mereu undeva…suntem disperati sa ajungem la munca,sa ne terminam treaba sa plecam acasa …in fiecare zi din saptamana asteptam sa vina weekendul…in fiecare saptamana din luna asteptam sa vina concediul …si tot asa intr-o asteptare continua… daca stau sa ma gandesc marea majoritate a oamenilor care ma inconjoara sunt ca niste robotei care defapt din 365 de zile pe an ajung sa traiasca 2 zile pe saptamana si trei saptamani pe an…TRIST .Ajungem sa facem totul din inertie fara a ne bucura de minunile fiecarei zile….dar nimeni nu si-a pus intrebarea oare a cui este timpul care trece??? Da ,al nostru ,al fiecaruia … Cred ca asta este cea mai proasta afacere pe care o facem in viata asteptam mereu ceva ce apoi ajungem sa regretam…
Ce e mai trist ,ca suntem constienti de cea ce facem… ajungem la sintagma AI GRIJA CE ITI DORESTI CA TI SE POATE INDEPLINI…
Ajungem sa nu ne mai bucuram de nimc … tin minte ca un urma cu ceva timp imi placea ca in timpul pauzei de masa sa iesim in parc la soare si a ne molfaim sandwichul pe o banca ,nu mai tin minte cand am facut asta ultima data… de aceea am luat hotararea sa imi schimb modul de viata , voi incerca sa zambesc mai mult , sa vorbesc mai putin si sa ascult mai mult , sa visez mai des... Vreau sa ma plimb mai mult pe jos , sa merg in mai multe excursii , sa citesc mai multe carti , sa am un hoby cu care sa ma delectez cat mai des posibil ...

Zambetul

Ar fi bine sa ne rezervam dreptul de a zambi …. Ochii nostri sunt oglinda sufletului …cineva care te cunoaste isi va da seama doar privindu-te in ochi daca esti trist, daca esti fericit, daca visezi sau daca traiesti realitatea uneori crunta a vietii. Buzele sunt cei mai buni actori…sufletul iti plange, se rupe, dar buzele tale inca mai au puterea sa schiteze un zambet, un zambet fals, dar care exista, este acolo si putini isi pot da seama de adevaratul sentiment. Am fost invatata ca atunci cand sunt trista, suparata, ranita, lovita, abatuta, dezamagita, nervoasa…cand lumea mea interioara este distrusa, sa nu arat asta realitatii, s-o ascund de familie, de prieteni, de toti, sa zambesc si sa arat ca sunt o persoana puternica, sa zambesc si sa insuflu acel optimism ca totul va fi bine .. sa zambesc si sa inghit in sec cand sunt lovita, sa zambesc si sa nu las loc nici unei lacrimi sa-mi umezeasca obrajii, sa zambesc si sa joc teatru…pentru ca viata este o scena imensa…si ca orice actor…ori esti bun, ori esti prost. Zambetul poate fi o minciuna sau un adevar. Dar ca sa iti dai seama daca suntem pe scena sau in viata reala trebuie sa ajungi sa poti sa descoperi adevarul in ochii persoanei, sa nu te lasi mintit de buze.